Oceania, ca masa continentala se intinde pe 5.000 km de la S la N, cca 12.000 km de la V la E. Denimirea de oceania se refera la gruparea de insule si arhipelaguri raspandite in partea centrala si sudica a Pacificului (1.250.000 km2 fata de imensitatea oceanului Pacific).
Insulele mari ale Oceaniei sunt reduse: Noua Guinee, Noua Zeelanda, Noua Caledonie, Hawai.
Restul de 10.000 de insule, in majoritatea lor insule mici si f mici, abia rasar din ocean.
Acest „continent”, Oceania, se desfasoara in general intre Arhipelagul Hawai in N si Noua Zeelanda in S, intre meridianele de 31o long. E si 110o long. V. Oceania este o mare imensa presarata cu insule si nu un continent marginit de ape marine.
Dupa geneza insulele sunt: de origine continentala, vulcanica si coraligena.
Sub raport geostructural exista o serie de caractere care ne arata ca insulele Oceaniei se situeaza intr-unul dintre urmatoarele sisteme geostructurale: la marginea continentului, in zona de tranzitie si in aria oceanului
Principalele insule continentale ocupa regiunea occidentala a” continentului” insular. Aceste insule au cele mai intinse suprafete, iar relieful lor ofera forme de diferite extensii (?), si anume: munti, podisuri, campii, sau campii litorale, deseori cu plaje intinse si cordoane litorale. Cele mai importante insule, strans legate genetic de cutarile neozoice (?) sunt: Noua Guinee, Noua Caledonie, Noua Zeelanda.
Insulele vulcanice – sunt numeroase si interesante ca peisaj. Se gasesc de obicei alaturi de o multime de insule joase, de natura coraligena.
Pentru Oceania, vulcanismul si cutremurele reprezinta manifestari frecvente, aici aflandu-se cateva sute de vulcani activi si cateva mii stinsi si submarini. In multe regiuni, torentii de lava se solidifica, dand nastere la relief.
Insulele coraligene – acestea sunt joase, aproape de nivelul oceanului, in interior aflandu-se lagune care pot avea legatura directa cu apa oceanului, sau pot fi izolate. In ceea ce priveste varsta insulelor coraligene, se accepta totusi perioada de la cateva zeci de ani la cateva mii de ani. Insulele coraligene de tip atol ….. uscat, abia iesite la suprafata oceanului, au inaltimi reduse si latimi care depasesc 300-500 m.
Se considera ca Oceania are o clima tipic oceanica, apropiata de cea a primaverii vsnice (precipitatii abundente, vanturi regulate).
Tipuri de vegetatie – Oceania, fiind formata din insule distantate, vegetatia este saracacioasa in specii. In mare parte are caracter endmic. Acolo unde sunt inaltimi mai mari apar paduri ecuatoriale, subecuatoriale, savane, vegetatie specifica zonei temperate sau subantarctice, sau vegetatie de mangrove sau de mlastine.
Fauna - prezinta cateva caractere prin care se deosebeste de fauna celorlalte continente. Este caracteristic endemismul accentuat, datorita izolarii insulelor. O serie de animale au caractere primitive (unele uriase ale unor grupe de familii): sarpele boa (in regiunile calde) in Noua Guinee; soparlele uriase ating 15-20 m? cm? lungime; pasari nezburatoare (pasarea moas?); o pasare particulara este pasarea kiwi;etc.
In ceea ce priveste Australia, harta intocmita de Ptolemeu i.H. face referire la existenta unui mare uscat sin Emisfera Sudica, pe care il numeste Terra Australis Icoynita. In 1605, continentul Australia este atins ptr prima data de echopajul olandez condus de Jonsz (Jansz?). In 1788, navigatorul englez James Cook intemeiaza prima colonie engleza in Australia, si apoi ia fiinta portul Sydney.
Australia are o suprafata de 7.686.850 km2 si este situata in S-E Asiei, la contactul dintre O. Indian si O. Pacific, intre lat. 10o 41’ N si 39o 8’ S, pe o lungime de 3.900 km; long. 113o 9’ (Capul Kuvier) in V si 153o 39’ (Capul Bylon) in E, pe o lungime de 4.000 km. Aceasta pozitie geografica ne arata ca Australia este asezata in zonele de clima tropicala si temperata, caracter ce se reflecta si in celelalte elemente fizico-geografice. Are 5% din suprafata Terrei. Configuratia Australiei cuprinde:
1. Blocul continental – constituie partea cea mai importanta a Australiei, ocupand 90% din suprafata totala a acestuia.
2. Sistemul de peninsule – ocupa 672.000 km2. Cele mai importante peninsule sunt: York, Aren (N Australiei), Eyre (S Australiei)
3. Sistemul de insule - reprezinta 1,5 % din totalul suprafetei Australiei (Tasmania – 67.869 km2).
4. Self = o extindere aprox. mare, dar repartitia lui este inegala, fiind f extins in gof (golful?) Carpentania, M. Carafura;.Pe latura V se ingusteaza mult, ptr ca apoi sa se largeasca in jurul Insulei Kangona si in Stramtoarea Bass. Pe latura E self este f ingust, mai ales in sectorul sudic, pana la Brisbane.
Australia se caracterizeaza sub aspect morfologic printr-un relief masiv, tabular, specific continentelor sudice, lipsit de campii in lungul tarmurilor, dar in schimb cu intinse podisuri dominate de munti insulari, sau de catene muntoase lipsite de varfuri semete. Cel mai coborat punct este la 12 m sub nivelul oceanului, iar cel mai ridicat este de 2234 m, in Alpii Australiei. Relieful Australiei se imparte astfel: podis si deal 65%, campii 32,7%, munti 1,5 %.
Podisul Australiei de V – ocupa mai mult de 1/2 din suprafata continentului si reprezinta o regiune tabulara cu altitudine medie de 300-500 m. Marginile Pod. Australiei de V inaltate de miscari tectonice recente se ridica sub forma unor masive cu aspect insular si varfuri tesite; cei mai inalti sunt in E – masivul McDonnel de 1500 m; zone depresionare care au luat nastere prin prabusire. In N-V acestui podis se ridica sub forma unui horst cunoscut sub denumirea de Kimberley (600-800 m). In S-V marginile sunt reprezentate prin cateva culmi inguste si lungi, M-tii Darling (500-600 m). In partea de N-E apar cateva inaltimi mai mici, deluroase, cu aspect de horsturi, intens peneplenizate, din care fac parte Colinele Silwen. Regiunea din interiorul podisului este mai joasa in comparatie cu marginile intens peneplenizate, si acoperita cu nuante de grohotisuri si de nisip eoliene. Din mijlocul acestuia zone desertice se ridica pe o axa centrala orientata V-E o serie de masive insulare reziduale, care separa desertul Australiei de V in trei mari parti:
a) Marele desert de nisip in N-E (deserturile Gibson si Victoria).Cea mai lata campie litorala este in S.
b) Depresiunea Centrala (Lowland) – are relief de campii, de deal si de masive muntoase izolate. Aceasta depresiune centrala reprezinta cea mai intinsa zona de scufundare a Australiei (vasta campie dezvoltata pe roci sedimentare in bazine hidrografice). Pozitia acestei depresiuni intre cele 2 mari unitati: in V podis si in E M-tii Australiei, ii confera caracterul de depresiune centrala. Ea reprezinta o vasta zona de scufundare din precambrian si are 3 mari unitati: campia nordica litorala, campia de mijloc a fluviului Eyre si campia sudica.
b.1. Campia nordica – se desfasoara in lungimea litoralului format de Golful Carpentania cu putin deasupra nivelului oceanului. Este neteda si alcatuita din depozite formate din aluviuni. Spre s, campia are aspectul unor coline, iar la V este dominata de Pod. Bankly (?).
b.2. Campia de mijloc – este situata in bazinul hidrografic Eyre, cu o zona depresionara cu altitudinea cea mai coborata din intreaga Australie, ceea ce confirma caracterul acesteia tectonic si endoreic.
b.3. Campia sudica – este cea mai tipica campie fluviala a Australiei, dezvoltata pe bazinul hidrografic, are orientare S-V, N-E.
Depresiunea centrala este larg valurita si reprezinta o asociatie de portiuni joase in care apar campiile amintite, si zone cu portiuni deluroase, care separa aceste campii.
c) Cordiliera Australiana – Muntii marii cumpene de apa. Reprezinta partea cea mai unitara si cea mai inalta a continentului, fiind dispusa de-a lungul marginii de rasarit, incepand din extremitatea N a Pen. York, si pana la extremitatea S ce trece dincolo de zona de prabusire a stramtorii Batts, in Tazmania. Aceasta catena lunga de 3.400 km formeaza Cordiliera Australiana, si uneori impropriu Alpii Australiei, desi acestia nu au nicio trasatura comuna cu cele ale Alpilor din Europa. Alpii Australiei constituie un lant muntos mult mai vechi, format in faza hercinica, si prezinta o fragmentare pronuntata, consecinta a falierii si denudatiei intense care au dus la 1200 m. In general, M-tii Cordilierii Australiei se prezinta ca un ansamblu de culmi si podis inalte, taiate adanc de rauri. In unele parti Cordilierii ajung pana la tarm, unde pe vrsantii abrupti, in V, coboara in trepte formand o regiune de dealuri.
Privind in ansamblu, relieful Australiei, desi pare simplu, prezinta totusi forme destul de complexe, incepand din cambrian si pana astazi.
Australia apartine in general zonei cu clima calda, dar cu toate acestea prezinta o serie de caracteristici dintre care repartitia concentrica a regimurilor climatice ca urmare a diferentelor evidente dintre partile ext. si int. continentale. Factorii principali ai climei sunt:
· Pozitia matematica pe glob
· Raportul dintre uscat si ocean
· Intinderea mare a liniilor principale ale reliefului
De-a lungul tropicului care il imparte aproape simetric, Australia apartine in majoritate zonei de clima calda si numai latura sudica se incadreaza in zona temperata. In intregime in emisfera australa anotimpurile sunt inverse fata de emisfera N. Masele de aer care influenteaza continentul sunt de origini diferite:
· aer polar de anticiclonul indian S, care aduce precipitatii pe latura de S-V, mai ales iarna;
· aer tropical maritim dinspre O. Pacific spre tarmul E al Australiei, avand precipitatii bogate in tot timpul anului;
· aerul ecuatorial, care genereaza vanturi musonice si cicloni tropicali patrunde pe continent inspre N-V si aduce precipitatii in anotimpul de vara austral.
· Aerul tropical continental, format in interiorul Australiei, intensifica ariditatea climei prin deplasarea lui spre exterior in timpul verii.
Ca urmare, in repartitia regimurilor climatice se observa o anumita legitate geografica, si anume aceea a dezvoltarii lor concentrice de la exterior spre interior, care arata influenta oceanica si continentala. Cele 3 mari unitati concentrice sunt:
· Fasia externa sau marginala cu caracter tropical si subtropical
· Fasia mediana semiarida
· Interiorul cu caracter arid
O trasatura distincta o constituie concentrarea puternica a populatiei si a activitatii economice in S-E continentului, zona favorabila dezvoltarii economice, in care la sfarsitul sec. XVIII au inceput procesele de valorificare a resurselor naturale.
Populaţia Australoceaniei este de peste 30,7 mil. loc. (01.07.2007, estimare ONU), ceea ce înseamnă 0,005 % din populaţia lumii; din această populaţie, cea mai mare parte o deţine Australia (61,9 %), Noua Zeelandă (12,8 %) şi Papua-Noua Guinee (15,9 %).
Dacă se ia în calcul numai suprafaţa uscată a Oceaniei, respectiv fără Noua Zeelandă şi Papua-Noua Guinee (care deţin 89,3 % din suprafaţa insulară) înseamnă că pe cele 10000 de insule şi atoli/recifi din imensitatea pacifică (suprafaţa uscată este echivalentă cu aproximativ suprafaţa României), trăiesc 2,5 mil. loc. (21,9 % din suprafaţa insulară a Oceaniei), ceea ce înseamnă o densitate medie cu mult sub cea mondială (10,9 loc./km2) şi faţă de densitatea medie demografică înregistrată în Noua Zeelandă (circa 15 loc/km2), Noua Caledonie (circa 11 loc/km2) sau Papua-Noua Guinee (puţin peste 11 loc./km2).
În Australia, condiţiile geografice naturale deosebit de grele, impuse de clima caldă, cu exces de ariditate (peste 85 % din suprafaţa sa este ocupată de deşerturi şi semideşerturi), condiţiile de habitat fiind dificile, la care se adaugă popularea modernă târzie (după sec. al XVIII-lea), totul a determinat ca popularea să fie dintre cele mai scăzute faţă de alte regiuni ale lumii: o populaţie numerică apropiată de cea a României, dar pe o suprafaţă de 33 de ori mai mare. Aşa se explică de ce densitatea medie în Australia este printre cele mai mici din lume (2,5 loc./km2). Cu toate acestea în zona capitalei australiene densitatea medie este de 137 loc/km2, iar în statul Victoria – media demografică este de 17 loc/km2 şi în teritoriul New South Walles – 8 loc/km2. De asemenea, cu toate condiţiile temperate-reci mai aspre de climă, Tasmania înregistrează o medie demografică de 7 loc/km2. Spaţii imense din Northern Territory (0,15 loc/km2), Western Australia (0,75 loc/km2) şi din South Australia (1,5 loc/km2) şi chiar Queensland (2,1 loc/km2) sunt nelocuite. Există zone urbane aglomerate (Sidney, Melborne, Perth, Hobart) unde densitatea medie depăşeşte 500 sau chiar 1500 loc/km2.
În Noua Zeelandă 75% din populaţie este concentrată pe Insula de Nord (care cuprinde 43% din teritoriul ţării – 23,4 loc/km2, cu mult peste media demografică a ţării), dar în zonele litorale concentrarea demografică este şi mai pronunţată (numai aglomeraţia urbană Auckland concentrează peste o treime din populaţia ţării). Insula de Sud a Noii Zeelande, stâncoasă, montană, cu climă temperată spre rece, face ca densitatea medie să fie foarte mică (6 loc/km2).
În Papua Noua Guinee, vegetaţia luxuriantă, terenurile montane accidentate, marile suprafeţe cu mlaştini şi mangrove din Câmpia Fly, determină o slabă populare a teritoriului, dar în National Capital District densitatea medie este de 1060 loc/km2, iar în Western Highlands Province densitatea medie depăşeşte 53 loc/km2. În Southern Highlands Province şi în insulele Bougainville (North Solomons) densitatea medie a populaţiei depăşeşte de două ori pe cea naţională.
În Noua Caledonie (al cincelea teritoriu ca mărime, după Noua Guinee, insulele neozeelandeze şi Tasmania), zona de exploatare minieră şi litorală concentrează peste patru cincimi din populaţia a acestui teritoriu francez de peste mări, numai aglomeraţia urbană Nouméa deţine 75% din populaţia teritoriului (peste 1000 loc/km2). Media demografică insulară din Nouvelle Calédonie este foarte bună pentru Insula de Sud (17 loc/km) în Île des Pins (13 loc/km2), Île Bélep (12 loc/km2) şi în Îles de Loyauté (11 loc/km2, unde pe insula Ouvéa se înregistrează o mare medie demografică – peste 30 loc/km2), dar nu acelaşi lucru poate fi consemnat în Insula de Nord (5 loc/km) şi Îles Marquises (7 loc/km2).
Insulele Oceaniei sunt populate bine, în cea mai mare parte, cu densităţi medii de peste 500 loc/km2 (Koror/Palau, Saipan/Northern Mariana Islands), de 200-500 loc/km2 (Guam, Marshall, Tuvalu, Chuuk/Truk, atolul Atafu), dar şi între 100-200 loc./km2 (Tokelau, Kiribati, Micronezia, Insulele Mariane de Nord, insula Tuamasaga/Samoa, atolii Vaitapu şi Nanumaga din Tuvalu). Cele mai mari densităţi de populaţie sunt în insula South Tarawa/Gilbert-Kiribati (2 295 loc/km2), atolul Majuro/Marshall (2 441 loc/km2), Honiara District/Solomon (2 232 loc/km2), atolul Funafuti/Tuvalu (1 610 loc/km2), insula Rarotonga/Cook (1 790 loc/km2), insula Aiutaki/Cook (1 063 loc/km2), atolul Kwajalain (665 loc/km2). Cu toate acestea numeroşi atoli şi insule muntoase (vulcanice) sunt lipsite de populaţie sau sunt slab populate, cum ar fi insuliţele din jurul Noii Zeelande, Jarvis Bay, Christmas Islands, Cocos/Keeling Islands, insulele Manuae, Rakahanga, Palmerston şi Nassau din Cook Islands, atolii Bikini şi Rongelap din I-le Solomon, cele mai nordice insule din Mariane de Nord (peste 143 km2 de insule nelocuite), Rock Islands (47 km2) şi Sonsorol din Palau, insulele Ducie, Henderson şi Oeno din Pitcairn Group (42 km2 nelocuiţi), insulele Va’a-o-Fonoti şi Aiga-i-le-Tai din Samoa, grupurile insulare Choseuil, Guadalcanal, Isabel, Rennell-Bellona din Solomon Islands (cu densităţi medii de 5-6 loc/km2), Grupul Torba/Vanuatu.
Oraşele Australoceaniei sunt destul de numeroase în teritoriile insulare (99 de oraşe în Oceania, fără Noua Zeelandă şi Australia), dar, caracteristica geografică cea mai importantă a acestora este amplasarea lor litorală (peste 97 % în Oceania), în interiorul insulelor mai mari din Noua Guinee, Noua Caledonie şi Noua Zeelandă, precum şi în Australia se înregistrează şi unele mari oraşe: Canberra (339.727 loc), Bendingo (68.715 loc), Bathurst (27 037loc), Dubbo (30.937 loc), Toowoomba (89.338 loc), Tamworth (32.543 loc), Orange (31.970 loc), Ipswich (15.233 loc), Ballarat (72.999 loc), Broken Hill (20.963 loc), Mariland (loc), Kalgoorlie-Boulder (28.281 loc), Coolgardie (19.102 loc), Barcaldine (10.119 loc), Lounceston (68.443 loc), Albury (69.880 loc), Allice Springs (24.640 loc).
Cele mai mari aglomeraţii urbane (2006) se află în Australia (14 ca număr) şi Noua Zeelandă (7 ca număr) şi doar 4 ca număr în Papua-Noua Guinee, Fiji, Noua Caledonie şi Polinezia Franceză (toate cu peste 100 000 locuitori fiecare Sydney, Melbourne, Brisbane, Auckland NZ, Perth, Adelaide, Gold Coast, Wellington NZ, Christchurch NZ, Canberra, Newcastle, Gosford, Port Moresby (Papua NG), Wollongong, Hamilton NZ, Sunshine Coast, Suva (Fiji), Nouméa (N. Caledonie), Geelong, Hobart, Papeete (Polinezia Fr.), Napier NZ, Townsville, Dunedin NZ, Tauranga NZ.
O altă caracteristică geografică o constituie gradul foarte ridicat de concentrare demografică teritorială a aglomeraţiilor urbane (în general peste 50-60 % din populaţia totală). Astfel, în oraşele cu peste 100 mii locuitori se află 75% din populaţia Australiei, iar în cele din Noua Zeelandă peste 70 % din populaţia ţării (mai mult, numai în Aglomeraţia Auckland – Auckland (416.900 loc), Manukau (374.000 loc), North Shore (254.000 loc), Waitakere (197.700 loc), Lower Hutt (100.100 loc) – din insula nordică a Noii Zeelande se află peste 48% din populaţia acestei insule). Acelaşi lucru îl putem spune şi despre aglomeraţia Papeete care deţine 60% din populaţia teritoriului (14 din cele 19 oraşe ale Polineziei Franceze se află în Îles du Vent, chiar dacă oraşul Papeete-26.191 loc este cu puţin mai mic decât Faaa-28.339 loc.).
În Australia situaţia geografică a polarizării urbane teritoriale este foarte pronunţată:
• Sydney, Newcastle, Gosford, Woollongog şi Albury deţin 78% din populaţia New South Walles;
• Melbourne, Geelong, Ballarat şi Bendigo deţin 84% din populaţia Victoriei;
• Brisbane, Gold Coast, Sunshine Coast, Townsville şi Cairns (98.981 loc) deţin 73% din populaţia Queensland;
• Perth-Fremantle, Rockingham (60.667 loc.), Northam (23.235 loc.), Bunbury (45.299 loc.), Albany (22.045 loc.) deţin 73% din populaţia Western Territory;
• Hobart, Launceston, Devonport (21.575 loc.), Burnie (19.134 loc.) deţin peste 54% din populaţia insulei Tasmania.
În majoritatea insulelor Oceaniei, cele mai mari oraşe sunt şi capitale teritoriale, concentrând o populaţie numeroasă în comparaţie cu restul teritoriului:
• Avarua/Rarotonga (12.188 loc) din Cook Islands deţine 68% din populaţia teritoriului tutelat de noua Zeelandă (următoarea aşezare urbană, ca număr de locuitori, se află la mare distanţă de capitală – Aitutaki-1946 loc.);
• Suva şi Lautoka (30.083 loc., agl. urb.) deţin 32% din populaţia insulelor Fiji, oraşele Lami (10.556 loc.) şi Nadi/Nandi (15.220) fiind la mare distanţă de capitala Suva;
• Cele mai mari 4 oraşe ale Marshall Islands (Delap-Uliga-Darit/Majuro, Ebeye/Kwajalain, Rairok/Majuro) deţin 57% din populaţia statului (de altfel aglomeraţia Delap-Uliga-Darit deţine jumătate din populaţia urbană a ţării);
• Aglomeraţia Pohnpei (Kolonia-Palikir-Nett-Kitti-Madolenihmw – 30.000 loc.) împreună cu aglomeraţia Chuuk/Truk (Weno-Tol-Fefen – 23.000 loc.) deţin jumătate din populaţia Federaţiei microneziene (de altfel, capitala statului Kosrae – Lelu şi capitala statului Yap – Colonia sunt singurele aşezări urbane din aceste state federale);
• Aglomeraţia Nouméa din Nouvelle Calédonie deţine 74% din populaţia teritoriului (de altfel, capitala teritoriului are o populaţie – 91.386 loc – cu mult mai numeroasă decât cea a oraşelor Mont-Doré-24.195 loc., Dumbéa-18.602 loc. şi Paita-12.062 loc.);
• Capitala Koror (10.743 loc.) are o populaţie cu mult mai mare decât a orăşelelor Meyuns şi Kloulklubed, revenindu-i 58% din populaţia republicii Palau;
• Aglomeraţia urbană Tuamasuga-Apia (60.734 loc.) deţine 35% din populaţia statului Samoa, unde capitala (38.836 loc.) este de departe cel mai mare oraş al ţării;
• Capitala Solomon Islands – Honiara (49.107 loc.) – deţine 70% din populaţia urbană a ţării, celelalte oraşe având un număr de locuitori cu mult mai mic: Noro (3.482 loc.);
• Singura aglomerare urbană – Vaiaku – din Fongafale Islet (alcătuită din „villages”) deţine jumătate din populaţia celor 9 atoli ai statului Tuvalu;
În Papua – Noua Guinee aglomeraţia urbană din capitală – Port Moresby – este cel mai mare polarizator uman (37% din populaţia urbană a ţării); alte oraşe mai importante sunt: Lae (78.038 loc.), Arawa (36.443 loc), Mount Hagen (27.782 loc.), Madang (27.394 loc.), Kokopo/Vunamami (20.262 loc.), Wewak (19.724 loc.), Popondetta (19.556 loc.), Goroka (18.618 loc.), Mendi (17.119 loc.), Kimbe (14.656 loc.), Bulolo-Wau (12.912 loc.), Daru (12.879 loc.), Kavieng (11.560 loc.) şi Alotau (10.025 loc.).
În afara celor două oraşe mai importante (capitala Port Vila – 29.356 loc. şi Luganville/Santo – 10.738 loc.) celelalte oraşe din republica Vanuatu sunt foarte mici (Port Orly, Isangel, Lukatoro, Longana şi Sola).
In continentul Australia distingem urmatoarele regiuni:
1. Regiunea de S-E – cadrul natural favorabil si resursele naturale variate au contribuit la dezvoltarea economica a acestei regiuni, care concentreaza mai mult de jumatate din populatia Australiei si aprox. 75% din productia industriala a tarii. Dintre ramurile industriale mentionam:
- siderurgia, care foloseste carbuni de pe continent si are ca centru Newcastle.
- ind. constructiilor de masini: Sydney, Melbourne
- ind. chimica: Sydney, Melbourne, Geelong
- ind. textila, bazata pe prelucrarea lanii
Agricultura – are caracter intensiv. Pe langa productia industriala, se distinge si prin activitatea portuara: Sydney, Melbourne. Aceste orase indeplinesc functii urbane complexe, centre carbonifere si siderurgice.
2. Regiunea mediteraneana – pe baza valorificarii resurselor naturale (minereuri de fier situate la V de Golf Spencel), aceasta regiune si-a sporit importanta in cadrul activitatilor economice ale Australiei, inregistrandu-se modificariin utilizarea terenurilor si in reteaua cailor de comunicatii.
- metalurgie feroasa cu centrul la Kalgoordie.
- metalurgie neferoasa : Port Pirie
- grau si alte produse agricole
- orasele principale sunt situate la golf: Sevensen, Spencer, Port Pirie
3. Regiunea Murray – Darling – regiune cu soluri fertile, creearea unor irigatii prin folosirea apelor fluviilor. Toate acestea au contribuit la transformarea in cea mai importanta zona agricola a tarii, in care se obtin 2/3 din productia de grau, legume, fructe.
- In aceasta regiune se creste un nr. f mare de ovine.
- Intinse terenuri cultivate cu legume, orez, pomi fructiferi, vita de vie, bumbac.
- Terenuri intens irigate.
- Reteau densa de cai ferate prin intermediul careia se asigura in principal legatura dintre asezari.
- Orasele sunt mici si mijlocii (Toofoomomba este cel mai mare)
4. Regiunea N-E – conditiile climatice si de sol sunt favorabile ptr plantele tropicale si trestie de zahar.
- aceasta regiune concentreaza cea mai mare parte din productia de trestie de zahar. In zona agricola dintre Brisbey si Coirns?, peisajul agricol este dominat de cultura trestiei de zahar. In aceste orase si in Bundebern s-a dezvoltat o industri puternica a zaharului
- alte ramuri: prelucrarea carnii, ind. textila, prelucrarea lemnului
5. Regiunea de N – se caracterizeaza printr-un grad redus de dezvoltare economica. Cultura plantelor se practica pe suprafete restranse. Cresterea animalelor ptr carne si ind. miniera constituie principalele activitati ale aceste regiuni.
- dezvoltarea cailor de comunicatie
- minereuri de cupru, plumb, zinc se extrag din regiunea Isa
- bauxita se exploateaza din Voipor
Cel mai important oras este Darlyng, cu functii comerciale si portuare
6. Regiunea semidesertica – se remarca prin mari resurse de plumb, zinc, fier, aur, care au permis dezvoltarea ind. australiene. Industria a adus dupa sine dezvoltarea unor centre urbane. In aceasta regiune activitatea agricola este redusa, se creste un nr mic de ovine si bovine, mari suprafete raman nefolosite, Cel mai mare oras este Boroncenhill.
